Poveste emoționantă în gara din Filiași: „Cu oameni ca el, lumea pare un loc mai bun!”

Povestea lui Cristi a devenit virală pe rețelele de socializare și asta datorită unor oameni care i-au făcut cazul cunoscut. Tânărul mai strânge câte un ban din monedele de la cărucioarele de cumpărături, însă, în loc să-și cumpere ceva de mâncare pentru el, Cristi hrănește necuvântătoarele fără stăpân. 

Cristi se afla pe peronul gării din Filiași, acolo unde a fost abordat de un trecător care își făcea plimbarea de seară. Tocmai când a trecut pe acolo, tânărul hrănea câinii maidanezi. Firav și cu vocea pierdută, încerca să împartă mâncarea tuturor patrupedelor și rupea dintr-o pâine câte o bucățică pentru fiecare.

Vezi și: ”SĂ VEDEȚI CE ÎNSEAMNĂ O PENSIE SPECIALĂ!” TALONUL DE PENSIE PUBLICAT DE UN BĂRBAT A STÂRNIT UN VAL DE CONTROVERSE

Tânărul cu suflet de aur încerca să ajungă la Timișoară, însă a fost dat jos din tren. Fără niciun leu în buzunar, Cristi s-a apucat să strângă cei 50 de bani pe care oamnii îi lasă în cărucioarele de la supermarket.

Întrebat câți bani a reușit să strângă din mărunțiș, Cristi s-a căutat prin buzunare și a găsit 16 lei, bani insuficienți pentru un bilet de tren spre Timișoara.

„Cu oameni ca el, lumea pare un loc mai bun! Plimbarea de seară este joacă atunci când bat la pas fiecare metru al gării. Acolo întâlnesc deseori povești și suflete de care să-mi aduc aminte. Seara aceasta a fost una dintre ele. Peronul pustiu îmi amintea de acele vremuri ale copilăriei, la fel de înserate, când cei ca el nu aveau ce căuta pe acolo. Parcă era o altfel de lume.

Cod roșu de viscol și ninsori abundente în România, emis de meteorologii de...

Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de...

Într-un colț, adunați la un loc, mai mulți câini dădeau din coadă sub formă de bucurie. Eu, aținteam privirea… “ce să fie acolo?”. Știam că în joaca lor nu vor avea genul de reacție. M-am apropiat cu pași mici. Așa aveam să-l întâlnesc pe Cristi. Tipul era pus pe o bancă, rupea dintr-un colț de pâine și încerca să-i mulțumească.

-Tu ai mâncat, lasă-l și pe el. Ee.. fiț-ar botul să-ți fie! Stai cuminte!

– Salut, ce faci?

– Să trăiți! Cred că le este foame.. Dar nici el nu părea să fi mâncat prea bine în ultima perioadă.

Cam firav și cu vocea pierdută, avea să facă o remarcă. “Domne, să le dăm! Mie dacă mi-e foame, cer! Ei? Ce să facă… dau din coadă să obțină”. Uitându-mă mai atent, i-am observat bagajele. Păreau să fie ale unui tip care nu dă prea des pe acasă. Haine multe și o conservă începută.

– Tu ai mâncat?

– Domne.. un pateu și cu o juma’ de pită. Le am de ieri, mi le-a dat o doamnă cu suflet!

”Ai mei s-au dus de tineri și nu prea s-au îngrijit de mine”

Cristi are 30 ani și este de loc din Timiș. A fost prin Capitală cu gânduri mărețe, poate va face de un ban sau va reuși să-și găsească ceva stabil. De când și-a pierdut părinții, a stat numai prin case de copii sau centre de plasament.

Vezi și: ANA S-A STINS DIN VIAȚĂ, DUPĂ O LIPOSUCȚIE. PRIN CE CHINURI GROAZNICE A TRECUT TÂNĂRA DE 31 DE ANI

Cu lacrimi în ochi Cristi are un moment în care își aduce aminte de familia lui. În viață i-a mai rămas doar sora lui cu care nu  are o relație strălucită. Văzând că un om cu suflet mare se interesează de el, tânărul a îndrăznit să ceară o pâine pentru necuvântătoare, nicidecum pentru el.

-Mai am o soră, nu prea ne înțelegem! Ai mei, s-au dus de tineri, ce pot zice. Nu prea s-au îngrijit de mine, dar nu-i judec. A fost alegerea lor!”

Părea să aibă ochii în lacrimi când amintea de dânșii și le ducea dorul. Se simțea în voce.

-Dar dvs? Ce faceți pe aici, de ce nu sunteți acasă?

Dorea să continue discuția, eu.. uitasem să mai scot vreo vorbă sau ceva, eram prins în cele povestite de el. Auzeam ca din depărtare. M-am scuturat ca de praf, apoi am răspuns:

-Uite umblu după suflete ca voi, ca tine!

– Atunci Dumnezeu v-a scos în cale! Aveți vreo pâine sau ceva? Mai sunt câțiva de hrănit.

Pe semne că nu prea îl interesa mult de el. Aflasem că dorea să ajungă în Timișoara, dar tot trăgea speranță în ultimele zile.

-M-au tot dat jos! Nu aveam un leu la mine și nici că m-au înțeles. Am strâns câțiva bănuți din cărucioare, știți… nu le mai duceau oamenii și luam eu cei 50 bani!”

– Păi și ai reușit să strângi ceva?

– Vă spun sincer.. am cam 16 lei…

Nici că a terminat cu vorba că a și scos din buzunar monedele. Una i-a și picat!

-Uite domne.. că n-am parte de ele, se vede că nu prea sunt muncite. De fapt, nici când căram fier nu prea aveam parte de ei. Ce vremuri!

Nu prea reușeam să înțeleg tot ce spunea, eram cu privirea îndreptată spre el și gândul departe. Tot încercam să realizez ce înseamnă soarta și cum ne pune pe drumuri diferite.

– Merg să-ți iau ceva de mâncare?

– Luați-mi un bilet de două stații, vă rog! Am rezistat atât nemâncat, mai pot sta. Dar să mă dea jos în fiecare stație, oamenii se uită la mine, nu știu cât o să mai pot îndura!

Așa că nu a trebuit să mai stau mult pe gânduri. Am mers la casa de bilete și i-am luat unul cu direcția clară – Timișoara Nord.

Să vă spun despre bucuria lui?: “V-aș îmbrățișa dar îmi este rușine! Sunt atât de nespălat de mi-e nu știu cum de mine. Sunteți îngerul meu, o să mă revanșez, promit!

Nu ar avea de ce! Mi-a întors favoarea, deja. Ochii lui strălucitori, m-au învățat aprecierea, gestul lui, atunci când și-a împărțit mâncarea cu acele necuvântătoare, a fost plata biletului”, se arată în postarea de pe Facebook a organizației ”Povestea mea”